miercuri, 15 februarie 2017

Călătoria noastră prin viață alături de Marele Sfânt Efrem cel Nou


L-am cunoscut pe Marele Sfânt Mucenic Efrem cel Nou prin intermediul unei doamne în urmă cu un an, când soţul meu a plecat la Muntele Athos. Această doamnă i-a dat un pomelnic, întrebând dacă merge şi la Sfântul Efrem cel Nou. Pe atunci nu ştiam nimic despre minunatul nostru Sfânt Efrem cel Nou.

Din păcate, nu a reuşit să ajungă la Nea Makri în călătoria sa prin Grecia, dar a cumpărat o carte cu mărturii despre Sfântul Efrem cel Nou. Am citit-o şi am început să mă rog Sfântului Efrem cel Nou ori de câte ori am avut un necaz sau o grijă. Şirul problemelor este lung şi m-am gândit să le trec pe hârtie, altfel le uit şi ar fi mare păcat, pentru că le-am trăit şi, mai ales, pentru că le-am găsit rezolvarea prin rugăciunea către Sfântul Efrem cel Nou!

Menţionez că le-am scris în limba engleză maicilor de la Nea Makri şi de fiecare dată mi-au răspuns şi mi-au trimis câte un dar şi o scrisoare de mulţumire. Ultima oară mi-au trimis ulei de la candela Sfântului Efrem.

Probleme mari sau mici și-au găsit rezolvare, prin mijlocirea Sfântului Efrem cel Nou

Printre primele rugăminţi adresate Sfântului Efrem cel Nou a fost aceea că  trebuia reparat acoperişul casei bunicii mele şi m-am rugat cu ardoare la Sfântul să mă ajute ca soţul meu să ia legătura cu nişte meşteri. În câteva zile, aceştia au făcut lucrarea.

Apoi, fratele meu era implicat în construcţia unei case. A fost o luptă grea şi costisitoare, cu mulţi oameni angrenaţi şi piedici de tot felul. Mai este mult de muncit, dar tot ceea ce s-a realizat până acum se datorează în cea mai mare parte Sfântului Efrem cel Nou.

Ulterior, în vara anului 2015, timp de o săptămână am avut dureri abdominale şi, apoi, nişte secreţii cu sânge. Mi-a fost teamă să merg la medic, dar după câteva zile soţul meu a insistat că trebuie să mă vadă un doctor. Înainte de a pleca la spital, singurul gând a fost să mă ung cu ulei de la candela Sfântului Efrem cel Nou pe abdomen. Cum am ajuns la medic, mi-a spus că trebuie făcută o incizie, că proba recoltată nu arată prea bine şi că este nevoie să o trimită la laborator. M-am rugat neîncetat şi, chiar dacă rezultatul trebuia să vină abia după 10 zile, l-am primit în cinci zile şi era totul foarte bine. A fost o mare minune !

I-am mulțumit Sfântului, chiar la el acasă

Cu mult drag faţă de Sfântul Efrem cel Nou ne-am înscris într-un pelerinaj în Grecia la Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Rusul şi la Sfântul Efrem cel Nou. Cu mare emoţie am intrat în Mănăstirea Nea Makri de pe Colina Neprihăniţilor! Era slujbă. La racla cu moaştele Sfântului Efrem cel Nou era puţină lume. Cu ochii în lacrimi de emoţie am ajuns şi i-am mulţumit Sfântului Efrem pentru ajutorul pe care mi   l-a dat neîncetat, rezolvându-mi prin intermediul rugăciunii toate cererile mele! Deși a fost timpul prea scurt, am reuşit să o contactez pe Maica Teodosia, căreia i-am dat nişte bani, un pomelnic şi i-am lăsat în dar un inel pentru tot ajutorul pe care l-am avut de aici, de pe Colina Neprihăniţilor, de la un mare sfânt şi bun prieten!

O inspecție cu emoții s-a finalizat cu bine

În toamna anului 2015 a fost o inspecţie foarte importantă la casa construită de fratele meu. Inspectorii au venit să verifice modul în care au fost respectate procedurile. Fratele meu nu a fost prezent, din cauza faptului că nu cumpărase o piesă de mobilier pe care inspectorii o doreau acolo. Sigur că cei care trebuiau să verifice situaţia din teren s-au supărat tare şi au anunţat că dacă în termen de trei zile nu completează toate lipsurile, îl vor sancţiona drastic.

Atunci am trimis pomelnice la multe biserici din jur şi am contat pe sprijinul Marelui Sfânt Efrem cel Nou. Din Grecia, chiar de la Mănăstirea Nea Makri, am adus şi o icoană, cu gândul să o dăruim unei biserici. Am luat una şi pentru noi. Deşi fratele meu nu merge la biserică şi nu crede în ajutorul sfinţilor, mă gândeam că trebuia să iau o icoană şi pentru el. Cu o zi înainte de inspecţie, cu ajutorul Sfântului Efrem cel Nou, fratele meu a fost de acord ca măcar pentru puţin timp, icoana Sfântului să fie în casă, până vin şi pleacă inspectorii.

Ajutorul bunului Dumnezeu şi rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou au  schimbat cu totul comportamentul celor doi inspectori. După trei zile au revenit cu zâmbetul pe buze şi deschişi la dialog, făcându-şi în acelaşi timp treaba. Mari au fost puterea rugăciunii şi ajutorul Celui de Sus, prin mijlocirea fără rezerve a Sfântului Efrem cel Nou!

Vă îndemn să cereţi ori de câte ori sunteţi în impas, aveţi greutăţi şi nelinişti, ori de cîte ori sunteţi deznădăjduiţi şi pare că totul în jur se destramă, ajutorul Marelui Sfânt şi Mucenic Efrem cel Nou

Sprijinul şi mângâierea Minunatului Ocrotitor  Efrem cel Nou vor veni necondiţionat şi grabnic!

Rodica
iunie 2016



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu