Sfântul Efrem ne îndeamnă să nu trecem sub tăcere minunile sale

Doamne, ajută!

Mă bucur că am găsit acest mod de a împărtăși minunile pe care Sfântul Efrem cel Nou ni le-a făcut, gândindu-mă la versetul acela din Acatist care spune că Sfântul cere ca cei ce au primit ajutor să nu lase să treacă sub tăcere minunile sale.

Fetița mea a început să mănânce după ce m-am rugat Sfântului Efrem cel Nou

Fetița mea de un an și trei luni avea dintotdeauna somnul foarte agitat, mai ales pe timp de noapte. Se trezea de nenumărate ori și orice metode încercam, nu dădeau roade. Alăptam la cerere și ea mânca doar la sân, nici vorbă de mâncare. Eram într-o situație critică, nu voiam să o înțarc forțat sau să o limitez din alăptat, dar știam că avem mare nevoie de o minune.

Mi-am propus să citesc Acatistul Sfântului Efrem timp de 40 de zile, cel care are versul de refren: „Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule făcător de minuni!” Am pornit cu multă încredere și vedeam pe zi ce trece cum fetița se liniștește. Pur și simplu s-a autoînțărcat, a început să mănânce bine iar sânii mei plini s-au calmat natural, fără medicamente sau probleme de sănătate. În vreo două săptămâni, totul devenise o amintire. 

A doua dorință: să mai avem un copil

I-am mulțumit Sfântului pentru ajutorul dat atât de prompt și am continuat să citesc pentru a-mi îndeplini promisiunea. Însă a răsărit o nouă rugăminte, cea de a mai avea un copilaș. Ne doream mult să vină pe lume la diferență mică de fetiță, să crească împreună și să împărțim oarecum perioada grea a creșterii lor.

Abia atunci am început să conștientizez cu adevărat versurile Acatistului. Acolo se povestește despre copii veniți pe lume în urma rugăciunilor către Sfântul Efrem, despre mame care erau sfătuite să avorteze din pricina unor boli iar în final, copiii lor se nășteau sănătoși și primeau la botez numele Sfântului. Un vers însă m-a atins cel mai mult, și anume cel care spune că Sfântul ferește mamele credincioase de păcatul pruncuciderii.

„Îndemn pe toată lumea să se roage și să creadă cu adevărat că Sfinții ne sunt aproape”

La scurt timp am aflat că sunt însărcinată iar vestea ne-a bucurat nespus. Am mers la medic și totul decurgea bine. La la doilea control însă, ni s-a spus că sarcina era oprită din evoluție, avea în jur de șapte săptămâni dar nu se vedea niciun embrion format, iar placenta era aplatizată și diformă. Mi s-a recomandat să fac chiuretaj deoarece nu mai erau alte șanse. A doua zi am mers la Cluj, la un medic foarte bun și cu multă experiență. Diagnosticul era clar, fără dubii, mi s-a spus că pot încerca avortarea și pe bază medicamentoasă, pentru a fi mai ușor de suportat. Dar nicio șansă de speranță sau altă rezolvare.

Noi nu ne pricepem să interpretăm imaginile de pe un ecograf, dar văzând clar un ecran negru complet, fără forme albe care indică viața, am acceptat situația cu mare greutate. M-am programat din nou la medicul din Baia Mare pentru intervenția medicamentoasă și când am ajuns, am cerut să mai verifice încă o dată situația, la ecograf. Mare minune! După nici cinci ore de la ecografia anterioară, embrionul exista în mărime corespunzătoare, avea pulsații, iar forma placentei era normală. Ne uitam cu ochii înlăcrimați la imagine și auzeam cum bătea inimioara! Și medicul a spus că este o minune și nu a căutat să facă speculații despre ce s-ar fi putut întâmpla.

Am mers cu un gând și uite ce răsturnare de situație! Sfântul Efrem nu m-a lăsat să ajung la avort, m-a ocrotit și mi-a dat dovada vie a faptului că minunile există, atâta timp cât noi credem în minuni. Îndemn pe toată lumea să se roage și să creadă cu adevărat că Sfinții ne sunt aproape.

Ioana Timiș, Baia Mare

Decembrie, 2016

"Niciodată nu am iubit atât de mult..."

- Povestea venirii pe lume a Mariei, o pruncă născută în urma rugăciunilor făcute către Maica Domnului și Sfântul Efrem cel Nou -

Doamne ajută!

Mă numesc Nicoleta și de nouă luni de zile, de când port în pântec o pruncuță mult dorită, împreună cu soțul meu, Alexandru, trăim cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre.

Nunta. Și prima încercare

Povestea noastră începe în urmă cu unsprezece ani, când în urma rugăciunilor adresate Sfântului Nectarie, l-am cunoscut pe cel ce mai târziu avea să-mi devină soț. În ianuarie 2013, la șase luni după nuntă, am rămas însărcinată. În primele clipe în care am aflat vestea, recunosc că am trăit împreună cu soțul o stare de "râs cu plâns", râs, deoarece în pântecele meu creștea rodul iubirii noastre și plâns, deoarece venise vremea să devenim doi adulți responsabili și asta ne cam speria. În săptămâna a zecea de sarcină, la un control de rutină, am aflat că sarcina era oprită din evoluție de aproximativ două săptămâni, în ciuda faptului că eu mă simțeam foarte bine. Au fost momente pe care nu le pot descrie în cuvinte, ochii nu aveau destule lacrimi, ne simțeam pustii și goi.

Așteptarea

Treptat, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu gândul că aceasta a fost Voia Lui, rana a început să se vindece. Dar ne doream cu disperare un copil. Iar sarcina întârzia să apară. Eu mergeam periodic la medic și totul părea a fi ok. Am decis că era momentul ca și soțul să fie văzut de un medic și s-a constatat că ar fi fost ceva mici probleme la el, însă ni se tot spunea că în ciuda acestora, o sarcină putea fi obținută fără dificultate.

Am continuat să luăm împreună vitamine și să ne rugăm Sfântului Efrem cel Nou și Măicuței Domnului. În august 2015, am ajuns în Grecia, în Insula Kefalonia (unde am văzut cu ochii noștri minunile Maicii Domnului cu șerpișorii ce vin în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului și cu crinii uscați ce înfloresc exact de praznicul respectiv), la Nea Makri la Sfântul Efrem cel Nou, în Insula Eghina la Sfântul Nectarie și în Evia, la Sfântul Ioan Rusul, sfinți pe care îi simțim tare aproape de sufletele noastre. Am trăit momente deosebite, ce nu pot fi descrise în cuvinte și am prins iar curaj.

În februarie 2016, după întoarcerea soțului dintr-un pelerinaj în Sfântul Munte, am decis să reluăm investigațiile amănunțite, de data aceasta la o clinică de fertilitate, dorind să știm unde ne aflăm și dacă are sens să ne mai agităm cu nașterea unui prunc sau trecem la adopție. Decizia a fost luată, însă nu știam încotro să ne îndreptăm: “Ce clinică? Ce medic?” Am întrebat în stânga și în dreapta, ne-au fost sugerați mai mulți medici, dar nu știam de unde să începem?

Într-o seară m-am rugat fierbinte Măicuței Domnului și Sfântului Efrem să ne ghideze un pic, iar în dimineața următoare, discutând întâmplător cu fina mea, convorbirea a luat-o total neașteptat pe o anumită cale și m-am trezit că îmi spune de o doamnă doctor la care o altă prietenă se trata cu succes. Imediat am intrat pe e-mail și doamna doctor respectivă îmi mai fusese indicată de o alta sursă. Nu vă pot explica ce am simțit atunci, pur și simplu eram ghidați. Prin urmare, în zece minute am obținut deja o programare la această doamnă doctor.

Analize și dezamăgiri

Încă de la prima consultație, în ciuda faptului că mai fusesem și la alți medici și făcusem periodic ecografii, doamna doctor a constatat că eu am o problema cu ovulele, problemă confirmată și de o analiză de sânge. Mai exact, ovulele mele erau puține și de calitate slabă. La 29 de ani situația mea era ca a unei femei de 42 de ani.

Cu valorile rezultate în urma analizelor, eu nu eram o canditată eligibilă nici pentru fertilizările in vitro subvenționate de stat, pentru că se considera că nu am nicio șansă de reușită. Această situație, corelată cu micile probleme ale soțului ne-a cam tăiat aripile. Eram șocați, înspăimântați. Eu nu îmi puteam imagina că nu voi fi mama. De mică îngrijisem papuși bebeluși, visul meu fusese dintotdeauna să fiu soție și mamă.

Laparoscopia și emoțiile

Am decis să luptăm totuși, am continuat investigațiile, de data aceasta la nivelul trompelor, și astfel s-a constatat că trompa stângă nu era permeabilă. Prin urmare, două luni mai târziu am făcut o laparoscopie cu scopul de a bloca această trompă, care ar fi făcut rău unei eventuale sarcini. În sala de operație am luat cu mine iconițe cu Maica Domnului, Sfinții Efrem cel Nou, Nectarie și Luca al Crimeei. Odată trezită din anestezia generală, cu un zâmbet blând pe chip, doamna doctor mi-a spus că trompa stângă este în regulă, epermeabilă, doar că are o formă ușor filiformă (subțirică). Ne-am bucurat tare mult, am simțit încă o dată ajutorul Sfinților și cu două trompe permeabile, am prins iar curaj.

Inseminarea artificială a eșuat

Cu toate acestea, șansele ca eu să rămân însărcinată natural erau minime, spre zero, din cauza ovulelor. Prin urmare, în luna mai 2016 am făcut o inseminare artificială, în ideea că procedura mizează cât de cât pe instalarea naturală a unei sarcini. Privind în urmă, poate regret această decizie de a intra cumva cu bocancii peste Voia Domnului, însă cred că asta a fost pedagogia Lui cu noi, pentru a ne face să înțelegem că ne iubește și știe exact ce și când trebuie făcut, fără a fi nevoie ca noi să forțăm nota. Prin urmare, inseminarea a eșuat.

În iureșul acelor eforturi și evenimente, parcă orbiți de dorința noastră de a avea un bebe, am decis să mai încercăm o inseminare în luna iunie 2016, urmând ca în cazul unui nou eșec să ne oprim și să ne regândim variantele. Astfel, m-am programat la doamna doctor pentru a-mi prescrie din nou un tratament în vederea inseminării, tratament care nu se putea cumpăra fără rețetă. Însă, Dumnezeu a rânduit în așa fel lucrurile, încât în ziua programării nu am putut ajunge la medic fiind plecată din Bucuresti cu serviciul. Prin urmare, luna era pierdută.

Rugăciunile către Maica Domnului și Sfântul Efrem cel Nou îmi aduceau o pace

Împreună cu soțul meu am decis că era cazul ca în acea lună să ne odihnim sufletele și să nu ne mai zbatem atât. Astfel, am reușit să ajungem atât la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, unde de atât de multe ori găsisem alinare, cât și la Mănăstirea Sfântul Dionisie Exiguul și Sfântul Efrem cel Nou din comuna Târgșor, județul Constanța. La aceasta din urmă ne-am închinat cu multă dragoste și nădejde unui veșmaânt al Sfântului Efrem cel Nou și am simțit multă liniște și pace. Cumva simțeam că într-un fel sau altul va fi bine.

Minunea

Pe 1 iulie 2016, am trăit cea mai mare surpriză când am constatat că avem un test de sarcină pozitiv. Pur și simplu nu ne venea să credem că am reușit să rămân însărcinată pe cale naturală! Mergând la doamna doctor, până și dumneaei a fost impresionată de ceea ce se întâmplase. Ulterior, în următoarele săptămâni, având mici probleme de început de sarcină am tot mers la camera de gardă și toți medicii care mă consultau, auzind ce probleme aveam eu cu ovulele și că sarcina fusese obținută natural, îmi spuneau că trăim o minune.

Așa a început povestea noastră de dragoste cu cea care se va naște peste trei zile din momentul în care vă scriu aceste rânduri: Maria. Împreună cu soțul, am decis că dacă pruncul va fi băiețel să poarte numele Efrem, iar dacă va fi fetiță să o închinăm Măicuței Domnului, care atât de mult ne-a ajutat și ne-a alinat.

Un diagnostic crunt și multe lacrimi

Însă povestea noastră de dragoste cu pruncuța ce se va numi Maria a crescut cu adevărat în intensitate abia începând cu săptămâna 22 de sarcină, când, la a doua morfologie de sarcină, am aflat că fetiţa are un teratom sacrococcigian, adică o tumoră în dreptul funduleţului. Este un caz la 40.000, în România neînregistrându-se multe astfel de naşteri (cel puţin pe internet nu sunt mediatizate), deoarece sarcinile nu sunt duse la capăt fie din neputinţa bebeluşului, fie din spaima trăită de părinţi, care decid să renunţe la sarcină.

La aflarea veştii am fost devastaţi, nu ştiam încotro să o luăm, în două săptămâni am făcut 4 morfologii, toate cu acelaşi rezultat. Cel mai mare şoc l-am trăit pe masa unuia dintre morfologiști, care cu destul de multă seninătate ne-a spus că depinde de noi când decidem să facem întreruperea de sarcină. În acel moment, pur şi simplu am crezut că mor, că mi se strânge capul şi că inima mi se opreşte. Gândurile au început să se deruleze cu repeziciune: “Oare să fie adevărat? Să ni se întâmple aşa ceva? Oare pruncuţa pe care în urmă cu o lună o simţisem mişcându-se pentru prima dată, chiar în Biserică, în timp ce citeam un articol despre minunile Maicii Domnului Prodromița, să nu mai aibă nicio şansă? Cum să omor un copil care se mişcă în mine şi pe care atât de mult l-am aşteptat?”

Aşa că i-am spus medicului imediat: “Domnule doctor, este exclus! Dacă Dumnezeu va decide că ea trebuie să moară, oricum se va întâmpla asta, nu vreau să facem noi acest lucru!”

Speranțe și frici

Treptat, am început printre lacrimi îndurerate, printre momente de disperare, să ne adunăm, să încercăm să construim un plan. Nici de această dată Măicuţa Domnului şi Sfântul Efrem nu ne-au lăsat şi ne-au ghidat paşii presărând zilele cu mici minuni. Așa că, după căutări, am reuşit să luăm legătura cu doi chirurgi pediatri care au mai operat cu succes astfel de cazuri şi pe care i-am simţit şi aproape de sufletul nostru, mai ales că ne-au îmbărbătat cu multă seninătate. Eram în continuare foarte speriaţi deoarece ni se expuneau de fiecare dată riscurile: bebeluşul poate intra în orice moment în suferinţă fetală (gâlma respectivă fiind destul de mare, putea să consume resursele copilului, existând riscul ca inima să îi cedeze), se putea ca tumora să intre atât de mult în zona pelvină, încât să atingă măduva spinării şi copilul să nu îşi mai poată mişca picioarele, etc.).

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să trecem peste aceste frici, să mergem înainte cu multă dragoste, să întâlnim, pe când căutările deveniseră disperate, un medic chiar ortodox practicant, care ne-a făcut un RMN fetal bun, să întâlnim şi un medic neonatolog cu credinţă în Domnul şi să ajungem aici, cu trei zile înainte de naştere. În ciuda tuturor ameninţărilor şi a faptului că tumora a crescut foarte mult, cel puţin din informaţiile ecografice, suntem în situaţia în care inima Mariei funcţionează corespunzător, ea îşi mişcă picioruşele în burtică şi este foarte activă. Prin urmare, perspectiva este pozitivă, deşi riscuri încă există din alte puncte de vedere.

Niciodată nu am iubit atât de mult

Peste trei zile, când  fetiţa va sosi, nu ştim ce va fi, nu ştim cât de greu va fi drumul, deoarece va trebui să fie operată la doar câteva zile după naştere, vor urma transferuri de la un spital la altul, este posibil să fim despărţite pentru câteva zile, nu ştim cum va reacţiona trupuşorul ei, însă ştim că ea este puternică şi e ocrotită şi mai ştim sigur că niciodată nu am iubit atât de mult, că nu regretăm nicio clipă, că vom face totul pentru ea!

Avem multă nădejde că în toate sălile de operaţie în care vom fi atât eu, cât şi ea, Maica Domnului şi Sfinţii noştri atât de dragi vor fi cu noi şi vor da minte înţeleaptă şi mâini iscusite medicilor şi întregului personal medical!

De asemenea, nu ştim care va fi Voia Domnului, însă Îi mulţumim pentru tot acest parcurs, pentru bucuria de a fi părinţi, de a simţi pruncuţa în burtică, pentru fiecare sughiţ de-al ei şi fiecare șutuleț cu care ne bucură zilnic! De asemenea, Îi mulţumim pentru mulţimea de oameni buni pe care i-am întâlnit, pentru că în lume încă există dragoste şi compasiune! Din suflet vă mărturisesc că Dumnezeu lucrează prin oameni şi că atunci când noi credem că un drum este blocat, Domnul vine cu Dragostea Sa, deschide uşi şi rânduieşte totul spre binele nostru!

Ne rugăm cu multă nădejde Domnului, Măicuţei Sale şi Sfinţilor Efrem cel Nou, Nectarie, Ioan Rusul, Luca al Crimeei, Nicolae, Spiridon şi Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul să ne ajute şi să ne fie alături ca şi până acum, atât nouă, cât şi celor ce îşi doresc să devină părinţi şi celor ce au copii bolnăviori!

Cu multă recunoştinţă şi nădejde,

Nicoleta, București

24 februarie 2017

Notă: Maria s-a născut la Maternitatea Giuleşti în dimineaţa zilei de 27 februarie 2017 şi, în ciuda cezarienei şi a tuturor temerilor legate de funcţiile ei vitale, a primit Scor Apgar 10. În a treia zi de la naştere a fost transferată pe Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului de Copii “Marie Curie”. Acolo lucrurile s-au legat foarte frumos, aşa încât, pe 7 martie a fost operată cu succes, teratomul fiind îndepărtat în întregime. Diagnosticul primit a fost: teratom sacrococcigian gigant, matur, benign.

Au urmat şi o serie de analize, în urma cărora s-a confirmat extirparea totală a tumorii. Tot personalul medical implicat în tratarea Mariei a avut un comportament exemplar şi tuturor le suntem recunoscători.

Astăzi, 11 mai 2017, Maria are zece săptămâni şi este un copil normal şi vioi. Toate acestea au fost posibile doar cu ajutorul şi mijlocirea Măicuţei Domnului şi a Sfinţilor la care atât de mult ne-am rugat atât noi, cât mai cu seamă o mulţime de oameni buni, rude, prieteni, dar şi persoane necunoscute nouă, care au reacționat la povestea Mariei. Nu avem cuvinte şi lacrimi pentru a exprima bucuria şi recunoştinţa pentru darul primit!

La Dumnezeu totul este posibil, El lucrează prin oameni şi leagă lucrurile cu o măiestrie greu de înţeles pentru noi. Îndemnăm pe toată lumea la nădejde şi curaj în rugăciune, atât personală, cât şi colectivă, în rezolvarea oricărei probleme! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

Nicoleta, 11 mai 2017