Doamne, ajută! De mult vreau să împărtășesc cu cât mai multe persoane
minunea pe care Sfântul Efrem cel Nou a făcut-o pentru noi și iată că a venit
și momentul.
Fiul meu a fost diagnosticat cu o boală rară, gravă, incurabilă. Am simțit
că o să înnebunim. Ne-a cuprins un sentiment de deznădejde imensă, dar am
hotărât să nu ne dăm bătuți, să fim puternici, să avem încredere în Dumnezeu.
Chiar după ce am ieșit de la medic, ne-am rugat la Sfânta Cuvioasă
Parascheva, apoi în zilele ce au urmat la Domnul nostru Iisus Hristos, la
Fecioara Maria, Sfântul Nectarie, Sfântul Teodosie cel Mare, Sfântul Spiridon,
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Sfântul Stelian, Sfântul Nicolae și la
Părintele Arsenie Boca.
Înainte cu câteva zile de a consulta un alt medic, am descoperit că și
Sfântul Efrem cel Nou este grabnic ajutător și m-am rugat lui. În urma
consultului, ni s-a spus că băiețelul este perfect sănătos! Mulțumesc și pe
această cale sfinților pentru că ne-au ajutat și vă rog pe toți să nu disperați
în nici un moment al vieții voastre! Aveți încredere în bunul Dumnezeu!
Caty, iunie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu