miercuri, 2 august 2017

„Am știut că Sfântul este cu mine și nu va lăsa să mi se taie mâna”


Mă numesc Roxana, am împlinit de curând 17 ani și locuiesc în București. Vreau să încep prin a-i mulțumi Sfântului Efrem pentru ajutorul pe care mi l-a dat. Totul a început anul trecut, în decembrie, când mă durea mâna. După multe investigații, am aflat că am cancer. Am început tratamentul și a urmat operația, iar doctorii mi-au spus că este caz de amputare. Atunci m-am speriat și am început să mă rog mult Sfântului, chiar în salon, iar înainte să intru în operație am simțit miros de mir. Am știut atunci că Sfântul este cu mine și nu va lăsa să mi se taie mâna. 

Când m-am trezit din anestezie și am văzut că totul e la locul lui, am început să plâng. Aceasta este doar una dintre multele minuni pe care Sfântul mi le-a oferit. Acum mă rog să se găsească o soluție pentru a-mi mișca mâna din încheietură. Am încredere în Sfântul Efrem că mă va ajuta și cu asta...

Roxana, București (februarie 2017)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu