miercuri, 2 august 2017

„Chiar de ziua mea, m-a cerut de soție iar apoi ne-am căsătorit”



Vă mărturisesc cu mare drag minunea pe care Sfântul Efrem a mijlocit-o pentru mine și iubitul meu, care ulterior mi-a devenit soț. El locuia în Canada. Eu stăteam în București. Chiar dacă distanța dintre noi era foarte mare, nu    mi-am pierdut niciodată speranța că vom reuși să fim aproape.
În decembrie, de sărbători, a venit la mine în România și urma ca în iunie, când intram în vacanță, să merg eu la el în vizită în Canada. La început, am avut o mică piedică la depunerea dosarului pentru viză la Ambasadă. Dosarul mi-a fost refuzat, dar m-am rugat Sfântului Efrem și am avut curajul să depun din nou dosarul. Și, iată că am reușit! Am ajuns cu bine în Canada, iar în august, chiar de ziua mea, prietenul meu m-a cerut de soție iar apoi ne-am căsătorit.
De multe ori, când încă eram în România mergeam și mă rugam la racla Sfântului Efrem de la Mănăstirea Radu Vodă din București să mi se dăruiască ceea ce îmi este de folos. Acolo se află și racla Sfântului Nectarie, marele făcător de minuni. Acești Sfinți minunați m-au ajutat să-mi întemeiez o familie frumoasă pentru că am avut credință. Aveți credință și toate se vor împlini!
Simona, Canada (noiembrie 2015)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu