miercuri, 2 august 2017

„Efrem, Efrem, vino aici!”


            Ce se petrece atunci când uiți de Dumnezeu și de Sfinții Lui? Ce se poate întâmpla atunci când, mult prea ancorat în realitatea ta, uiți să ceri ce ai nevoie, bazându-te pur și simplu pe forțele tale? Atunci, pur și simplu, își aduce aminte Dumnezeu de tine și îți demonstrează asta, „țipând” tare, strigând după tine, așa cum te aștepți tu. De fapt, îți dovedește că nu te-a uitat niciodată, că te-a protejat mereu, te-a ocrotit, ca pe cel mai de preț odor.
În vara în care trebuia să susțin examenul de definitivare în învățământ mă simțeam ca o epavă, din punct de vedere psihic
            Examenul de definitivare în învățământ este, poate, cel mai dificil prag pentru absolvenți. Spun asta deoarece șansele sunt limitate, perioada de învățat este scurtă, iar vara în care se susține acest examen este compromisă sută la sută. Cu alte cuvinte, după un an de muncă, nu te poți bucura de concediu, fiind nevoit să îți pregătești terenul pentru anul următor.
Am avut o vară de foc: două examene grele și o veste tristă
            Eu am trecut prin toate astea, putere nu știu cum de am primit, deoarece, din punct de vedere psihic, eram o epavă. Lucrurile s-au complicat și mai mult pentru mine, având în vedere că am susținut și examenul de titularizare, cu doar câteva săptămâni înaintea definitivării. Tot acest stres a fost însoțit de un diagnostic crud pus bunicii mele - cancer - și de căderea ei la pat, cu doar câteva săptămâni înaintea concursului pentru titularizare. Acum, nu pot să nu mă întreb: de unde am avut atâta putere pentru studiu, dacă nu de la Dumnezeu și de la Sfântul Efrem, căruia mă rugam?
            Primul examen nu știu cum a trecut. Nu știu cum am scris, nu știu cum m-am concentrat, cert este că am obținut notă mare: 8.40.
            În ceea ce privește definitivatul, Sfântul Efrem chiar a țipat, dacă pot spune așa, „spunându-mi” că va fi bine. Mulțumită fiind că măcar am scăpat de învățat, am hotărât să ies din sală cu o jumătate de oră mai repede de terminarea examenului, imediat ce am terminat de scris și de verificat lucrarea. Era destul de devreme, însă simțeam că nu mai puteam face nimic, scrisesem tot ce știusem.
Când am ieșit din examen am auzit cum cineva îl strigă pe Efrem
            În timp ce stăteam afară, la aer, mulțumind din nou, am auzit că cineva îl cheamă pe Efrem, strigându-l cât se poate de clar. Atunci, fără nicio jenă, am întrebat-o pe doamna care mi-a ieșit în cale, dacă într-adevăr Efrem îl cheamă pe băiețelul ce alerga în jurul ei. „Da!” a fost răspunsul. Băiatul mi-a zâmbit, a venit spre mine și a primit bucuros medalionul cu Sfântul Efrem pe care-l purtam la gât. În clipa aceea mi s-a confimat că examenul avea să fie o reușită!
Cezara (februarie 2016)
x

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu