miercuri, 14 martie 2018

„Situația mea de la serviciu s-a rezolvat nesperat de repede”


Am aflat despre Sfântul Efrem în vara anului 2014, de pe site-ul Asociației „Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou”. Mă închinasem la icoana Sfântului de la Mănăstirea Radu Vodă din București, fără să-i cunosc însă viața sa. Mărturisesc că am primit mângâierea Sfântului Efrem, într-un moment în care mă simțeam pierdută, din cauza unor probleme pe care le aveam la locul de muncă.
M-am rugat Sfântului Efrem cu lacrimi fierbinți să mă ajute și să mă scoată din încurcătură, pentru că știam cât de mare poate deveni furia șefului meu.
Situația în care eram s-a rezolvat nesperat de repede, fără ca problema să ia amploare. Cu adevărat am primit ajutorul Sfântului Efrem!  I-am promis atunci că, dacă mă va ajuta, voi da mărturie, dar păcătoasa de mine am amânat destul de mult acest moment.
Din 2014, Sfântul Efrem cel Nou mi-a fost aproape în mai multe probleme. De serviciu sau personale. În toamna anului trecut, am început să citesc acatistul Sfântului timp de 40 de zile, pentru că eram singură și-mi doream să găsesc dragostea. Răspunsul nu a întârziat să apară iar la sfârșitul lunii noiembrie am cunoscut pe cineva. Recomand tuturor celor care au probleme să se roage Sfântului Efrem cel Nou, pentru că este cu adevărat grabnic ajutător. 
Carmen, București (mai 2017)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu